Sosirea sezonului cald ne duce pe toți cu gândul la vacanță. De abia am așteptat diminuarea restricțiilor pentru a ne putea bucura în libertate de căldură și de razele soarelui. Însă, expunerea la razele solare nu aduce întotdeauna doar vești frumoase pentru noi. Odată cu expunerea prelungită la razele soarelui, pielea ne poate fi afectată.
Un studiu realizat în SUA arată faptul că 34% dintre americani suferă, în medie, cel puțin odată pe an de o iritație sau arsură de la soare, iar astfel de afecțiuni sunt o problemă în întreaga lume. De asemenea, studiile relevă faptul că cea mai afectată grupă de vârstă este cea a tinerilor de 18 – 29 ani.
Arsurile solare, spun specialiștii, sunt reacții inflamatorii cutanate ale pielii, care se datorează expunerii repetate, pe o perioadă prea lungă, la razele UV. De cele mai multe ori ne expunem la astfel de probleme odată cu venirea verii, atunci când petrecem timp la plajă. Însă soarele de la plajă nu este singurul vinovat pentru aceste iritații.
Când apar arsurile solare și cum putem să le evităm
După cum spuneam mai sus, cele mai des întâlnite arsuri de la soare apar atunci când stăm la plajă și nu ne protejăm corespunzător. Însă, putem să ne expunem acestor arsuri și atunci când mergem la solar sau la piscină. Când dorim să ne bronzăm și nu folosim protecție solară pentru pielea noastră.
S-a demonstrat că este suficientă o expunere la soare de mai puțin de o oră, în cazul unor raze UV puternice, pentru ca pielea noastră să sufere arsuri, pentru o piele normale. Totuși, pentru ca simptomele să debuteze este necesar să treacă între 2 și 6 ore de la expunere.
Cum putem să evităm arsurile solare
Cel mai simplu mod de a evita arsurile este să ne protejăm prin acoperirea pielii și să nu ne expunem razelor UV într-un mod necontrolat. Spre exemplu, atunci când mergem la plajă, în intervalul orar 10 – 16 este recomandat să nu ne expunem la soare, mai ales în absența aplicării unor creme de plajă cu factor de protecție SPF ridicat.
O altă modalitate de a ne proteja pielea contra acestor arsuri de la soare este folosirea unor produse pentru piele, special pentru perioada de vară, precum cremă de protecție sau spray-uri de protecție solară.
Când ne putem expune la soare fără riscul de a apărea arsuri
Pentru a evita aceste probleme, putem să facem plajă dimineața sau seara, atunci când razele solare nu sunt atât de puternice. Spre exemplu, în intervalul 8 – 10 dimineața și după ora 16 este programul ideal pentru a sta la plajă.
De asemenea, specialiștii susțin că cei mici, cu vârste cuprinse între 0 – 4 ani nu ar trebui să fie expuși la soare. Conform declarației Prof.Dr. Anca Zbranca de la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa, din Iași, este de ajuns ca cei mici să fie expuși doar cinci minute la razele soarelui pentru fixarea vitaminei D, iar protecția cu creme de plajă pentru copii este obligatorie.
Produse care ne pot ajuta să prevenim și să combatem arsurile solare
În ceea ce privește protecția solară, putem să ne protejăm pielea cu ajutorul cremelor de plajă cu factor de protecție SPF. Pentru a ne asigura o protecție corespunzătoare, dar și naturală, putem alege însă o gamă de produse speciale.
Produsele naturale, pe bază de plante și extracte din plante sunt alegerea perfectă pentru protecția împotriva arsurilor. Aceste produse sunt o alternativă calitativă și sănătoasă la cremele de plajă. De cele mai multe ori, cremele de plajă conțin și chimicale sau produse care pot dăuna pielii. Spre exemplu, în cadrul unui studiu realizat de APC România, cu privire la calitatea produselor de protecție solară, s-a demonstrat că 57% dintre produsele analizate conțin parfum, care poate fi dăunător mai ales în cazul copiilor.
O alternativă sănătoasă, sigură pentru copii, este loțiunea lipozomală pentru plajă CETAPHIL cu SPF 50+, fiind astfel potrivită și pentru pielea sensibilă.
Dacă ne uităm după o cremă de plajă pentru piele sensibilă sau suntem în căutarea unor creme de plajă pentru copii și DAYLONG Kids poate fi o soluție. Având SPF +50, oferă o protecție înaltă la razele UVA și UVB și nu conține parfum sau chimicale.
Iar dacă ne dorim un produs pentru combaterea sau atenuarea efectelor soarelui asupra pielii, recomandăm COMBUDORON – un gel răcoritor care regenerează pielea după arsurile provocate de soare. Totodată, gelul COMBUDORON s-a dovedit eficient și împotriva înțepăturilor de insecte, având astfel o dublă funcție de protecție.
Avantajul produselor propuse de EUMED.ro împotriva arsurilor solare
În cazul celor trei produse propuse mai sus, care se regăsesc în gama farmaciei online Eumed.ro, există o serie de avantaje pentru cei care le comandă. Produsele pot fi comandate direct online, fără niciun efort, iar acestea ajung acasă în cel mai scurt timp, în doar 4 – 7 zile de la plasarea comenzii.
În plus, produsele sunt ambalate și livrate în siguranță, acest aspect fiind o prioritate pentru farmacia EUmed. Produsele fac parte dintr-o gamă vastă de remedii naturale, homeopatice, bazate pe plante, farmacia germană EUmed având tradiție în domeniu.
Așadar, chiar dacă ești ocupat și nu ai timp să ajungi la farmacie, dar vrei totuși să asiguri protecția necesară celor dragi, mai ales copiilor tăi, poți comanda din confortul propriei locuințe orice produs din gama EUmed.ro.