Pentru o viață sănătoasă, fii mereu informat. activ. fericit.

Sarcina in al doilea trimestru

Ghid Complet pentru suportul nutrițional și alimentar

 

Minunata călătorie a sarcinii continuă în trimestrul 2, începând cu săptămâna 14, când vei putea afla dacă vei fi părinte de băiețel sau de fetiță, până în săptămâna 27, când micuțul tău va măsura aproximativ 36.6 centimetri și va cântări 875 de grame. În această perioadă vei simți primele mișcări ale bebelușului, care va începe să îți recunoască vocea și se miște la sunetele familiare. Nevoile nutriționale ale organismului tău se modifică, de asemenea, astfel încât sunt necesare modificări alimentare, pentru a susține sănătatea ta și dezvoltarea armonioasă a sarcinii.

 

 

Nutriție și alimentație sănătoasă

 

Cu siguranță știi deja care sunt cele mai bune vitamine prenatale, iar acum ești preocupată de un consum adecvat de substanțe nutritive, care să răspundă nevoilor nutriționale specifice trimestrului 2 de sarcină. Un studiu recent, realizat de Universitatea Purdue, arată că femeile însărcinate nu beneficiază de o cantitate optimă a vitaminelor A, C, D, E, K, B6 și acid folic.

 

De asemenea, multe dintre cele 1.003 de participante la studiu au prezentat un nivel scăzut de fier, potasiu, zinc, magneziu și calciu, minerale importante pentru o evoluție armonioasă a sarcinii. Studiul arată cât este de importantă utilizarea suplimentelor alimentare, astfel încât fără acestea, între 80 și 95% dintre femeile însărcinate s-ar confrunta cu deficiențe de fier pe durata sarcinii.

 

  • Consumul adecvat de vitamine și minerale

 

Fiecare substanță nutritivă deține un rol important în dezvoltarea fătului. De aceea, este recomandat să adopți o alimentație diversificată, bogată în vitamine și minerale, dar și să administrezi suplimente nutritive, care previn apariția deficiențelor nutriționale.

 

Dacă în primul trimestru de sarcină este indicat să ai un consum caloric normal, începând cu săptămâna 14 este necesar să îl crești cu 350 de calorii, pentru ca în trimestrul 3 al sarcinii să incluzi în dietă cu 450 mai multe calorii.

 

Ține cont de un consum adecvat de vitamine și minerale, întrucât atât o deficiență a acestora, cât și un exces, afectează sarcina. Spre exemplu, excesul de sodium poate cauza retenția de lichide sau hipertensiune.

 

  • Acidul folic: esențial pentru dezvoltarea bebelușului

 

Administrarea de acid folic pentru sarcină este esențială pentru a reduce defectele congenitale ale inimii, după cum ne arată o analiză efectuată în anul 2015, care a inclus 18 studii. Deficiența acestei vitamine poate cauza și apariția defectelor de tub neural. Prin urmare, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor recomandă administrarea unei doze de 400 de miligrame de acid folic în perioada de preconcepție.

 

Administrarea de acid folic sarcină în trimestrul 2 crește la 600 de miligrame, doză care se menține până la finalul celor 9 luni, urmând ca pe durata alăptării să fie redusă la 500 de miligrame. Există suplimente alimentare cu acid folic pentru gravide, pe care le poți administra înainte de sarcină, pentru a furniza organismului necesarul acestei vitamine.

 

  • Calciul: pentru oase și dinți puternici

 

Include alimente cu un conținut bogat de calciu în sarcină, precum produsele lactate, peștele, spanacul, broccoliul, varza de Bruxelles sau semințele de susan și de chia, alunele și migdalele. Necesarul acestui mineral poate fi furnizat organismului și prin administrarea suplimentelor nutritive.

 

Calciul este indispensabil în trimestrul 2, deoarece contribuie la formarea sistemului osos și la dezvoltarea și funcționarea inimii și a mușchilor fătului. Prin urmare, vei avea nevoie de 1.000 de miligrame de calciu pe zi, pe care ar fi ideal să le administrezi în două doze de 500 de miligrame.

 

  • Omega-3: pentru creier și sistemul nervos

 

Alimentația în sarcină trebuie să conțină Omega-3, întrucât acizii grași contribuie la dezvoltarea sistemului nervos la bebeluș, iar după naștere favorizează producerea lactației. Acizii grași EPA și DHA s-au dovedit benefici în reducerea riscului de preeclampsie și de depresie postnatală.

 

Surse bune de Omega-3, pe care le poți adăuga în dietă sarcină, includ nuci și semințe, ulei de pește, pește gras, alge marine și uleiuri vegetale, precum cele de nuci, cânepă și in. În ceea ce privește doza recomandată, este necesar un aport zilnic de 200-300 miligrame de DHA în plus față de cantitatea administrată în mod obișnuit.

 

  • Vitamina D: pentru absorbția calciului

 

În trimestrul 2 de sarcină nu ai nevoie doar de calciu, ci și de vitamina D3, fără de care acest mineral nu ar fi absorbit optim. Deficiența vitaminei D3 este asociată cu un risc ridicat de preeclampsie, administrarea ei fiind necesară începând cu perioada premergătoare sarcinii.

 

Vitamina D3 în sarcină ajută la creșterea imunității la mamă și la făt, deopotrivă, în timp ce sprijină mama în menținerea funcțiilor sistemului cardiovascular. Expunerea la soare poate suplimenta producerea de vitamina D3, ea putând fi obținută și din administrarea unor suplimente în sarcină.

 

  • Fierul: prevenirea anemiei

 

Alături de aceste vitamine în sarcină, este important să administrezi un supliment cu fier, întrucât nevoile mineralului cresc în trimestrul doi. Lipsa de fier în sarcină duce la apariția anemiei feriprive, care se manifestă prin oboseală, slăbiciune sau amețeală. Aceasta poate crește riscul de naștere prematură sau de greutate mică la naștere.

 

Poți obține fier în sarcină din carne, pește, legume, nuci, semințe, cereale integrale, spanac sau varză kale. De asemenea, există suplimente alimentare cu fier, fiind necesară o doză de 27 de miligrame pe zi. Fierul se administrează împreună cu vitamina C, pentru o mai bună absorbție.

 

  • Importanța proteinelor în dezvoltarea fetală

 

Acordă importanță atât unui aport adecvat de vitamine sarcină, cât și proteinelor, care sunt necesare pentru o dezvoltare armonioasă a fătului. Acestea sunt importante pentru creier, țesuturi, dar și pentru o mai bună oxigenare a organismului. În plus, ele susțin un sistem imunitar puternic și un nivel optim de energie, prevenind stările de oboseală.

 

În funcție de greutatea ta, vei avea nevoie de 70-100 de grame de proteine pe zi. Acestea pot fi obținute din alimentație, fiind disponibile într-o cantitate mai generoasă în lactate, ouă, pește, nuci, semințe, leguminoase sau carne de pui, de curcan și de vită.

 

Exerciții fizice recomandate

 

Se recomandă să efectuezi exerciții fizice în sarcină, pentru a reduce durerile de spate, constipația și balonarea, a îmbunătăți calitatea și durata somnului, a preveni excesul ponderal și a susține sănătatea musculară.

 

Înainte de a începe o rutină de exerciții în timpul sarcinii, este indicat să discuți cu medicul, întrucât unele probleme de sănătate, precum anumite boli cardiovasculare, probleme cervicale, preeclampsia sau sângerările vaginale în trimestrul 2 sau 3 de sarcină, nu permit efortul fizic.

 

Cel puțin 30 de minute de exerciții fizice de intensitate moderată sunt suficiente pentru majoritatea femeilor însărcinate. Prin urmare, pentru persoanele începătoare sunt potrivite plimbările, înotul, practicarea ciclismului static sau exercițiile aerobice de intensitate mică.

 

Exercițiile pilates sunt recomandate în sarcină, deoarece acestea îmbunătățesc respirația, echilibrul și mobilitatea.

 

Alte exerciții benefice sunt Kegel, utile în întărirea mușchilor pelvieni, care se realizează prin încordarea planșeului pelvian, ca și cum ai încerca să eviți eliminarea urinei. Menține poziția de încordare pentru câteva secunde, crește treptat durata acesteia până la 10 secunde și repetă exercițiul de 8 ori, în 3 seturi 3. Există, de asemenea, tutoriale pe YouTube care îți sunt de ajutor în învățarea modului corect de realizare al acestor exerciții, dată fiind dificultatea de a depista mușchii pelvieni.

 

Dacă nu ești sigură de exercițiile fizice efectuate în trimestrul 2 de sarcină, poți discuta cu medicul care îți monitorizează sarcina. Acesta îți va spune dacă există anumite atenționări speciale de care să ții cont, astfel încât să menții un stil de viață activ, care să nu îți afecteze dezvoltarea sarcinii.

 

Odihna și relaxarea

 

Somnul în sarcină întâmpină mai puține provocări în trimestrul 2, atunci când nivelurile de hormoni încep să se stabilizeze, iar greața matinală se ameliorează. Media de somn pentru această perioadă este de 7.5 ore pe noapte, fiind oportună pentru a te odihni și a te pregăti de nașterea bebelușului.

 

Cu toate acestea, la unele femei însărcinate, crampele și umflarea picioarelor pot afecta calitatea somnului. De asemenea, creșterea în greutate poate cauza dureri de spate, care reduc orele dormite. Asigură-te că te odihnești suficient în această perioadă, întrucât lipsa somnului prezintă un risc ridicat pentru depresie, preeclampsie sau diabet gestațional.

 

În ceea ce privește dormitul pe burtă în sarcină, este bine să îl eviți începând cu săptămâna 16, întrucât afectează circulația sângelui și poate cauza umflături ale picioarelor și ale gleznelor.

 

Dacă ești în căutarea celor mai bune poziții de somn în sarcină pentru trimestrul 2, îți recomandăm dormitul pe partea stângă, deoarece ajută la îmbunătățirea circulației sanguine către placentă și făt. Îți poate fi de ajutor să folosești o pernă de sarcină, care să susțină abdomenul și să îți asigure o poziție confortabilă.

 

Nu în ultimul rând, ai grijă să eviți consumul de lichide înainte de culcare și să menții un program regulat de somn, prin culcarea și trezirea la aceeași oră.

 

Practică cu regularitate yoga pentru a reduce stresul și a îmbunătăți flexibilitatea organismului. Tehnicile de respirație și relaxare utilizate în această practică favorizează eliminarea stresului și inducerea unei stări de calm, benefice atât pentru mamă, cât și pentru făt.

 

Monitorizarea greutății și a tensiunii arteriale

 

Creșterea în greutate din primul trimestru de sarcină poate fi de aproximativ 2 kilograme, pentru ca începând cu săptămâna 14 să crească cu aproximativ 500 de grame pe săptămână. Pentru a avea o creștere normală în greutate, îți recomandăm să acorzi o atenție deosebită alimentelor consumate. Ține cont de faptul că începând cu trimestrul 2, este suficient un consum 350 de calorii în plus pe zi, pentru un control optim al greutății corporale.

 

Asigură-te că bei suficientă apă pentru o hidratare adecvată și că îți începi ziua cu un mic dejun sănătos. Consumă zilnic gustări din legume și fructe și mâncăruri preparate acasă, optează pentru gustări cu un conținut scăzut de zahăr și dedică cel puțin 30 de minute pe zi pentru activități fizice de intensitate moderată.

 

Discută cu medicul tău despre greutatea ta pe durata sarcinii și modificările alimentare pe care trebuie să le faci. În cazul în care aceasta este peste sau sub limitele recomandate, medicul îți poate oferi sfaturi personalizate, pentru a te bucura o sarcină sănătoasă.

 

Greutatea corporală nu este singura care necesită monitorizare în timpul trimestrului 2 de sarcină, astfel încât și tensiunea arterială poate suferi fluctuații. Dacă aceasta scade în primul trimestru, în trimestrul 2 revine la valorile normale, de 120/80 mmHg. Cu toate acestea, există situații în care ea poate crește.

 

Hipertensiunea arterială poate fi cronică, atunci când apare înainte de sarcină sau în primele 20 de săptămâni ale acesteia, sau gestațională, caz în care se instalează după săptămâna 20 a sarcinii, pentru a dispărea după naștere.

 

Există și situații în care hipertensiunea se poate complica cu preeclampsie, care se manifestă atât prin tensiune arterială mărită, cât și prin proteine în exces în urină și poate să apară după săptămâna 20 de sarcină. Aceasta este o condiție medicală gravă, ce poate duce la complicații severe dacă nu este tratată.

 

Monitorizarea tensiunii este esențială pe durata sarcinii, iar în cazul în care aceasta este prea mare, medicul poate recomanda un antihipertensiv pentru menținerea acesteia în valori optime și prevenirea complicațiilor.

 

Medicamente și suplimente alimentare recomandate

 

În farmacia online EUmed îți punem la dispoziție medicamente și suplimente alimentare fabricate în Germania, care susțin sănătatea ta și a copilului tău pe durata sarcinii, dar și a alăptării.

 

  • Acid folic: surse și beneficii

 

Fiind recomandat încă din perioada de preconcepție, acidul folic este de nelipsit din lista ta de suplimente necesare în sarcină. În farmacia noastră găsești Folio 2 comprimate filmate fără iod, recomandat din săptămâna 13 de sarcină și pentru mamele care alăptează. În compoziția produsului se regăsesc acid folic, vitamina B12 și vitamina D3, substanțe nutritive necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.

 

Un alt supliment alimentar cu acid folic disponibil pe EUmed.ro este Caneafem 2 Extrafolate -S + DHA și Iod Capsule pentru Sarcină și Alăptare. Acesta îmbină acidul folic cu vitaminele B, C, D, iod și acidul gras DHA, fiind potrivit din săptămâna 13 de sarcină și pe durata alăptării.

 

Necesarul de acid folic poate fi asigurat și de suplimentul alimentar Prenatal Denk + DHA comprimate filmate. Acesta conține atât acid folic, cât și acizi grași Omega-3 DHA, necesari în trimestrul 2 de sarcină pentru dezvoltarea creierului și a ochilor fătului. Totodată, acesta furnizează mamei care alăptează nutrienții necesari unei alăptări sănătoase.

 

  • Calciu: necesar pentru dezvoltarea oaselor

 

În trimestrul 2 de sarcină ai nevoie de calciu pentru tine, dar și pentru bebeluș, iar WELEDA Aufbaukalk 1 Pulbere 45 g este exact produsul de care ai nevoie. Acesta îmbunătățește absorbția calciului și susține funcționarea normală a sistemului muscular, fiind potrivit pentru administrarea în trimestrul 2 de sarcină. Pudra se administrează dimineața, pentru a susține procesul de absorbție a calciului, pentru ca seara să se administreze WELEDA Aufbaukalk 2.

 

Poți utiliza, de asemenea, Calciu Verla D direkt, care furnizează necesarul de calciu și vitamina D3 în trimestrul 2 de sarcină. Produsul este ușor de administrat, având un gust plăcut de portocală și măr, putând fi utilizat atât de către femeile însărcinate, cât și de către copiii de la vârsta de 4 ani.

 

  • Omega-3: acidul gras esențial pentru bebeluș

 

Bebelusul tău are nevoie de acizi grași Omega-3 încă de când se află în burtică, pentru a-i susține dezvoltarea sistemului nervos, motiv pentru care acesta nu putea lipsi din oferta farmaciei EUmed. Îți recomandăm Elevit 2 Capsule pentru Sarcină, deoarece este un supliment alimentar atent formulat cu acizi grași Omega-3, vitamine și minerale, necesare din săptămâna 13 de sarcină și pe perioada alăptării.

 

Un alt supliment alimentar potrivit în această perioadă este Pure Encapsulations Formulă pentru Sarcină, în a cărui compoziție se regăsesc toate substanțele necesare în timpul sarcinii și al alăptării. Ca atare, acesta conține vitaminele B1, B2, B6, B12, D3, E, acid folic, biotina, fier, magneziu, iod zinc și seleniu.

 

  • Vitamina D: pentru absorbția calciului

 

Vitamina D este necesară în orice perioadă a vieții, pentru a favoriza absorbția calciului, iar pe perioada sarcinii îți recomandăm Vitamina D3 Hevert 4.000 I.E. Tablete, care îți furnizează necesarul acestei vitamine în trimestrul 2 de sarcină.

 

O altă alegere potrivită de vitamina D3 pentru sarcină, care se poate comanda online din farmacia EUmed, este Vigantolvit 2000 UI Capsule de Vitamina D. Aceasta este disponibilă sub formă de capsule de mici dimensiuni, ușor de înghițit, ce contribuie la absorbția optimă a calciului.

 

  • Fierul: prevenirea anemiei în sarcină

 

Dacă ești în căutarea unui produs antroposofic pe bază de fier pentru trimestrul 2 de sarcină, îți recomandăm Levico Comp. Globule. Acesta conține florile și lăstarii tineri de păducel (Prunus spinosa), care sunt transformați în fier de prunus cu hematită, compus eficient în întărirea organismului în caz de epuizare. De asemenea, produsul ameliorează deficiența de fier, fiind potrivit pentru toate grupele de vârstă, care se poate utiliza în deplină siguranță pe durata sarcinii.

 

Îți dorești o formulă complexă cu fier, acid folic și alte substanțe nutritive indispensabile în trimestrul 2 de sarcină? Atunci îți recomandăm Femibion 2 Sarcină și alăptare fără iod. Acesta vine în completarea unei diete echilibrate cu vitamine și minerale necesare pentru o funcționare optimă a sistemului imunitar și dezvoltarea armonioasă a sarcinii.

 

Recomandări pentru administrarea medicamentelor și a suplimentelor

 

Responsabilitatea pe care o ai pe durata sarcinii este atât față de tine, cât și de bebelușul tău, motiv pentru care îți recomandăm să acorzi o atenție deosebită medicamentelor și suplimentelor alimentare pe care le folosești. Ca atare, este indicat să consulți medicul înainte de a începe un tratament medicamentos și să eviți automedicația.

 

Totodată, este esențial să respecți cu strictețe dozele și instrucțiunile medicului cu privire la suplimentele sau medicamentele utilizate. Evită produsele care nu sunt 100% sigure pentru a fi administrate pe durata sarcinii, iar în cazul în care apar reacții adverse, informează imediat medicul.

 

Întrebări Frecvente:

 

Când voi simți mișcările bebelușului?

 

În general, viitoarele mame pot începe să simtă primele mișcări ale bebelușului în jurul săptămânii 16-25 de sarcină. Această perioadă poate varia de la o femeie la alta.

 

Ce ar trebui să mănânc pentru a asigura o dezvoltare sănătoasă a bebelușului?

 

În al doilea trimestru, este important să consumi o dietă echilibrată, bogată în nutrienți esențiali pentru dezvoltarea sănătoasă a bebelușului. Include alimente bogate în proteine, carbohidrați complecși, grăsimi sănătoase, fibre și vitamine/minerale esențiale. Fructele, legumele, cerealele integrale, carnea slabă, peștele, leguminoasele și produsele lactate sunt alegeri bune.

 

Cum pot să mă asigur că iau suficiente vitamine și minerale în această perioadă?

 

Ia în considerare suplimentarea cu acid folic și alte vitamine prenatale recomandate de medicul tău. Alături de o dietă sănătoasă, suplimentele pot ajuta la asigurarea necesarului de nutrienți.

 

Ce exerciții fizice pot face în siguranță în timpul sarcinii?

 

Exercițiile ușoare și moderate, precum mersul pe jos, înotul, yoga și exercițiile de respirație, sunt de obicei sigure și benefice în timpul sarcinii. Discută cu medicul tău înainte de a începe un nou program de exerciții și evită activitățile cu risc de cădere sau traumatisme.

 

Ce este normal să simt în ceea ce privește disconfortul din trimestrul 2?

 

În al doilea trimestru, multe femei simt mai multă energie și o reducere a disconfortului din primele săptămâni. Cu toate acestea, pot apărea noi simptome neplăcute, cum ar fi durerile de spate sau crampele.

 

Câtă greutate ar trebui să iau în timpul celui de-al doilea trimestru?

 

Creșterea în greutate în timpul sarcinii variază în funcție de fiecare femeie și recomandările medicului. În general, câștigul în greutate recomandat în al doilea trimestru este 500 de grame pe săptămână.

 

Ce să fac dacă am crampe sau dureri de spate?

 

Pentru a face față durerilor de spate sau crampelor, încearcă să te odihnești și să schimbi poziția corpului. Exercițiile de întindere și cele specifice pentru îmbunătățirea posturii pot ajuta, dar este important să consulți medicul dacă durerea persistă sau devine severă.

 

Cum pot să îmi mențin nivelul de energie și să fac față oboselii?

 

Odihna suficientă, alimentația sănătoasă și exercițiile ușoare pot ajuta la menținerea nivelului de energie și la combaterea oboselii. Bucură-te de pauze regulate și ascultă-ți corpul, atunci când îți dă semne de oboseală.

 

Care sunt cele mai bune poziții de dormit pentru un somn sănătos în acest trimestru?

 

Poziția recomandată pentru somn în trimestrul 2 este pe partea stângă, deoarece aceasta îmbunătățește circulația sângelui către placentă și făt.

 

Cât de des ar trebui să merg la controalele medicale în trimestrul 2?

 

Se recomandă să mergi la controale medicale o dată pe lună în trimestrul 2 de sarcină, cu excepția cazului în care medicul consideră necesare mai multe vizite, în funcție de nevoile și starea ta de sănătate.

 

Ce analize de sânge sau teste suplimentare sunt recomandate în acest trimestru?

 

În trimestrul 2 pot fi realizate analize de sânge pentru depistarea unor afecțiuni precum diabetul gestațional sau anemia. De asemenea, pot fi efectuate teste de screening pentru depistarea unor anomalii congenitale la făt.

 

Este sigur să călătoresc în timpul acestui trimestru?

 

În general, călătoria în timpul celui de-al doilea trimestru este considerată sigură pentru majoritatea femeilor. Cu toate acestea, consultă medicul înainte de a călători, mai ales dacă implică zboruri lungi sau destinații îndepărtate.

 

Ce fel de simptome ar trebui să observ și să raportez medicului în acest trimestru?

 

Orice schimbări neobișnuite în starea de sănătate, cum ar fi durerile abdominale severe, sângerările vaginale sau modificări ale mișcărilor fătului, trebuie raportate imediat medicului pentru evaluare și tratament adecvat.

 

 

 

Concluzie

 

Cu fiecare săptămână care trece, ești tot mai aproape de momentul în care îți vei cunoaște bebelușul. Trimestrul 2 este generos în descoperiri, atât pentru tine, cât și pentru micuțul tău. De la primele mișcări, până la recunoașterea vocii tale, atât tu, cât și bebe, continuați această călătorie incredibilă, iar pentru a decurge totul fără neplăceri, este necesar să acorzi atenție nutriției.

 

Cu o alimentație diversificată și suplimente nutritive adecvate nevoilor nutriționale din această perioadă, suficientă odihnă, hidratare și cel puțin 30 de minute de exerciții fizice pe zi, vei parcurge trimestrul 2 de sarcină fără simptome neplăcute, asigurând o sănătate optimă pentru tine și pentru bebeluș, deopotrivă.

 

 

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Urmăriți-ne pe rețelele sociale

Vrei să fii mereu la curent cu
cele mai bune sfaturi pentru sănătate?

Te-ar putea interesa și....